Cum poţi ajuta un bărbat să ia hotărârea potrivită?

Dacă aţi avea un copil care este bolnav şi aţi dori să-i daţi un medicament amar îi veţi pune la gât un cuţit şi îl veţi ameninţa că îl omorâţi dacă nu bea medicamentul?

Nu? Atunci de ce începeţi să atacaţi bărbatul atunci când intuiţi că greşeşte în luarea unei hotărâri?

El se simte încolţit şi începe să se apere prin a se lupta cu voi, ambii pierdeţi energie şi nimeni nu are de câştigat.

La fel ca un copil – bărbatul vrea încredere că poate hotărî orice probleme, iar dacă doriţi să-i daţi un medicament, puneţi pastila într-o lingură de miere, dar străduiţi-vă să fie naturală (el va simţi gustul uneia false şi se va simţi înşelat). Asta ar însemna să nu-l atacaţi ci să-l lăudaţi pentru ceea ce face bine şi să-i propuneţi cu bunăvoinţă soluţia, arătându-i că aveţi încredere în ceea ce va hotărî în final, lăsându-i ultimul cuvânt.

Chiar dacă nu va funcţiona întotdeauna, veţi şti cu siguranţă că s-a gândit la ceea ce i-aţi sugerat, iar dacă îi puneţi cuţitul la gât doar va găsi argumente dure că nu aveţi dreptate.

Dacă femeia ar fi avut succes în a convinge bărbaţii prin modalităţi dure şi masculine nu ar fi fost înzestrată cu atâtea calităţi pur feminine.

Creditul cu bucluc

Scriu acest articol pentru că mi se pare util să ştii şi tu una din temele pe care le-am atins la training-ul de duminică şi anume: faptul că femeile oferă foarte mult bărbatului de alături, cu aşteptarea ca acesta să-i ofere înapoi (cel puţin de cele mai multe ori).

Există o metaforă a acestui proces care mie mi-a plăcut foarte mult de când am auzit-o (nu-mi aparţine).

Ca şi cum femeia ar fi un fel de bancă de afecţiune, manifestată în diverse moduri, care dă în credit această afecţiune dar, spune sau arată că această afecţiune este gratuită. Ea speră că bărbatul va „ghici” nevoile ei de întoarcere a creditului şi nu-i cere direct nimic până nu mai are resurse de dat.

Bărbatul, bucuros că are resurse fără să depună prea mari eforturi este pur şi simplu şocat când „dintr-o dată”, femeia vine la el cu o listă mare, mare de datorii pe care acesta nici măcar nu le-a considerat ca fiind un credit.

Dar este o nuanţă care ar fi bine de luat în calcul, aşa cum bine intuieşte bărbatul – femeia dăruieşte cu plăcere până în momentul când nu mai este în stare s-o facă. Ea oferă multă dragoste tradusă în grijă, afecţiune, energie, timp, cu cea mai mare plăcere, asta e natura EI.

Problemele încep doar în momentul când „banca” îşi dă seama că resursele ei au fost consumate până la ultima şi devine iritată, pretenţioasă, sâcâitoare, începe să ceară mult prea mult (pentru acel moment, nu pentru toată relaţia).

Sugestia mea este să nu se ajungă până la acel moment, pentru că poate fi prea târziu iar bărbatul nu va mai fi în stare să achite creditul de afecţiune şi poate alege o altă bancă. Dar asta nu înseamnă că bărbatul în acest caz are de câştigat iar femeia de pierdut, el va avea de „plătit” prin insucces atunci când există o femeie căreia îi este dator.

Ce-i de făcut?

Pentru femei:

· Aveţi grijă să puneţi la curent bărbatul despre condiţiile creditului şi să-l oferiţi doar în cazul în care acesta este de acord cu ele.

· Aveţi grijă să daţi atât cât vă permit propriile resurse fără a vă goli.

· Aveţi grijă că păstraţi vii toate sursele posibile care vă permit umplerea cu afecţiune şi dragoste la rândul vostru (relaţii calitative cu rude şi prieteni care vă iubesc, hobby, prietene, interese…).

· Cereţi direct ceea de ce aveţi nevoie fără să învinuiţi şi acceptând să aşteptaţi momentul în care bărbatul de alături va fi gata să vă ofere (au şi ei multe momente în care pur şi simplu sunt închişi şi nu doresc să ne dea afecţiune).

Pentru bărbaţi:

· Aveţi grijă să întrebaţi cât mai des ce vrea femeia de lângă voi.

· Oferiţii chiar şi când nu o cere pentru că sigur o aşteaptă.

· Opriţi-o când vă oferă prea mult şi explicaţii că nu ar trebui să vă dea afecţiune atunci când de fapt aşteaptă să i-o daţi voi.

Sper că v-am fost de ajutor şi dacă vreţi să dezvoltăm subiectul puteţi scrie asta într-un comentariu.

Mulţumesc pentru timpul acordat!

Feminitatea este colorată

Mai aud chiar şi ultimul timp femei care vor să-şi controleze emoţiile (de ex. o participantă la training-ul pe care l-am moderat joi într-un centru pentru copii spunea), deşi le spun că nu e o soluţie să le controleze, nu e îndeajuns, acest lucru e foarte greu de înţeles.

Vă voi împărtăşi o experienţă proprie, recentă, o revelaţie mai degrabă, în urma unei experienţe.

Probabil fiecare dintre voi a auzit de cartea lui Eckhart Tolle „The power of now”, poate mulţi au citit-o, poate nu o dată.

Eu o citisem câţiva ani în urmă, prima dată, am început să practic, am lăsat, reveneam uneori, mai făceam câte ceva de acolo, dar foarte puţin, apoi am mai citit-o încă o dată, apoi încă o dată, după ultima oară am hotărât să mă apuc serios de treabă şi să-mi instalez un obicei, unul frumos de a fi atentă şi prezentă.

Am practicat o lună destul de intens, chiar ajutată de „fetele mele”, câteva persoane cu care am mers împreună în instalarea obiceiurilor noastre frumoase.

Am avut multe revelaţii dea lungul lunii apoi am continuat doar că nu atât de intens.

La fel ultimul timp (cam 2 ani), încercam să pun în practică „inteligenţa inimii”, deşi nu îmi reuşea în totalitate acea prezenţă şi acea neîmpotrivire propriilor emoţii. Ştiam că ar trebui să simt de fiecare dată ceea ce-mi vine dar nu reuşeam tocmai bine.

Câteva săptămâni în urmă am observat un lucru foarte ciudat şi totodată îmbucurător – stările mele emoţionale, deşi foarte intense când vin trec foarte repede şi să schimbă la fel ca şi nouraşii mici pe cerul de vară.

La început mă gândeam că în sfârşit, cumva am reuşit să simt profund şi totuşi să nu rămân blocată în emoţie, dar nu înţelegeam ce anume a dus la acest efect.

Până când, într-o seară înainte de somn când încercam să fiu total prezentă mi-am dat seama că este efectul PREZENŢEI.

Ştiu că mai este foarte mult de lucru, reuşesc doar foarte puţin să fiu prezentă în AICI ŞI ACUM dar dacă făcând atât de puţin observ rezultate atât de mari, este extraordinar cred eu.

În fiecare zi am stări atât de diferite şi de colorate încât nu-mi vine să cred că e real să treci de la un pol la altul fără să semnifice că aş fi anormală.

Din contra, îmi dau seama acum ce înseamnă faptul că femeia este foarte emotivă.

Pur şi simplu am uitat să FIM PREZENTE în noi înşine, de asta nici nu am ştiut cât de multe culori emoţionale putem conţine.

Azi am plâns, chiar foarte tare, dar am lăsat lacrimile să curgă, pur şi simplu, nu ştiu ce va fi până diseară dar ştiu cu siguranţă că vor fi multe emoţii (nu vreau să spun negative sau pozitive) şi se vor schimba pentru că le permit să fie.

Sunt sigură că poţi începe şi tu să practici PREZENŢA, nu ştiu care anume vor fi efectele pe care le vei observa în tine, dar cu siguranţă e una din cele mai bune practici din câte există.

Dacă nu ştii cu ce să începi, sau nu eşti sigură că vei reuşi să continui după un timp, putem să formăm un grup în care să ne susţinem reciproc, sau poţi cere să devii membră în grupul creat pentru obiceiuri frumoase pe FB.

Noi femeile suntem foarte dependente de emoţiile pe care le simţim, iar dacă nu ne permitem să simţim ceea ce considerăm a fi neconfortabil, blocăm şi canalul prin care trec emoţiile dorite.

Este ca şi cum am face o casă acoperită în totalitate ca să nu fie frig şi vânt – nici căldura şi soarele nu va intra.

Am dorit foarte mult să mă împart cu tine, sunt fericită când aflu cum pot să-ţi fie de ajutor anumite tehnici.

Mult succes!

Ai încredere că poţi mult!

Nu este un articol special pentru femei, chiar la prima vedere va părea anti-feminitate totuşi, este pentru toţi - atât femei cât şi bărbaţi.

De multe ori vedem în jurul nostru oameni care au succes, sau tehnici şi reţete despre cum să atingi succesul, fie în sfere de carieră fie în cele de relaţii.

Citim, analizăm, facem planuri, ne stabilim obiective, uneori mai facem şi primul pas şi… cam atât.

Este doar o mică diferenţă, care face marea diferenţă dintre o persoană mediocră şi una cu adevărat de succes – ACŢIUNEA.

Nu oricare acţiune, totuşi anume ea.

Dacă ai o relaţie care nu te satisface nu vei reuşi să schimbi nimic fără să FACI ceva cu asta, să citeşti, să analizezi, să pui pe hârtie ce ai vrea în acea relaţie, să conştientizezi unde eşti acum şi – SĂ FACI CEEA CE ESTE NEVOIE PENTRU A SCHIMBA.

Noi oamenii suntem mai degrabă teoretici în ceea ce priveşte creşterea personală.

Cred că am tot dezvoltat multe lucruri legate de A ŞTI CE-I DE FĂCUT şi am rămas cu planul pe hârtie.

Fă-ţi un obicei de a nu face alte planuri noi până nu le pui în practică pe cele vechi.

Este nevoie de puţin curaj pentru a vrea să-ţi schimbi viaţa, dar este nevoie de foarte mult pentru a duce schimbarea până la capăt.

Să nu crezi că eu nu sunt la fel, scriu asta ca să-mi fac mie curaj şi să aplic până la capăt ceea ce visez de mult.

Dacă aştepţi siguranţă până să păşeşti în prăpastia necunoscutului să ştii că nu o vei avea niciodată, frica va dispărea doar în momentul în care ai făcut primul pas, poate nici atunci. Nu ai nevoie de siguranţă pentru a avea curaj – acesta apare doar din frică.

Ce filosofică sunt în această noapte…

Ai încredere că poţi mult şi… păşeşte!

Sursele fericirii

De cele mai multe ori atunci când suntem în căutarea unui partener este pentru că avem nevoie de cineva care ne-ar face fericite.

Cel puţin asta credem noi, asta aşteptăm: „va veni şi va lua toată fericirea mea şi în schimb îmi va aduce multă fericire”.

Cel mai interesant fapt este că el la fel asta aşteaptă: „va apărea sau voi găsi o femeie care îmi va umple golul interior pe care mie nu-mi reuşeşte să-l umplu”.

Nu contează care anume sunt frazele pe care ni le spunem în minte, partenerul nostru este „sursa” fericirii şi împlinirii noastre în aşteptări.

Dar nu se schimbă nimic (în bine) automat după ce apare EL, se schimbă iluzoriu o perioadă până când anumite nevoi pe care nu am reuşit singure să ni le satisfacem sunt cumva acoperite de noua relaţie.

După un timp veţi fi dezamăgiţi să descoperiţi că sunteţi la fel de fericită/nefericită pe cât aţi fost şi până la relaţie. În acest moment foarte mulţi dintre noi cred că nu au ales persoana potrivită, că anume EL este cauza nefericirii mele. Dar nu e deloc aşa, ar fi bine să devin fericită şi să fac singură tot ce îmi stă în puteri ca să fiu autosuficientă în această privinţă, astfel voi putea alege un partener fericit şi totul se va dubla în relaţia noastră.

Satisfacţia sau insatisfacţia se dublează în cuplu, nu vă aşteptaţi că relaţia vă va schimba polul emoţiilor, acest lucru nu este posibil.

Creşterea interioară

Am auzit recent un fenomen care mi s-a părut uimitor şi mă tot gândeam la el zilele trecute.

Atunci când este semănat un bambus acesta nu creşte în exterior timp de jumătate de an, în schimb el dezvoltă o rădăcină foarte puternică şi adâncă, în sol. După ce rădăcina este destul de bună şi solidă, apare bambusul la suprafaţă, putând acum să crească spre cer cu viteză ce a uimit întotdeauna.

Oare om fi şi noi oamenii la fel?

Oare atunci când pare că depunem eforturi enorme în anumite domenii şi „nu se vede creşterea”, o fi din cauza că, energia şi resursele noastre sunt îndreptate spre creşterea a ceva ce nu putem vedea, dar are un rol foarte important la fel ca rădăcinile bambusului?

Cred că da şi, mai cred că uneori termenii pe care Universul ni-i impune pentru acea creştere interioară, ni se par deseori prea mari pentru că, presupune să dăruim ceea ce suntem pentru a deveni ceea ce suntem chemaţi să fim ani buni, uneori chiar zeci de ani.

Dar altfel nu e posibil, doar o rădăcină puternică ne-ar permite să creştem mult în afară.

Poate se aplică şi în relaţii – vrem rezultate imediate pe când avem încă muuuuult de lucru la ceea ce suntem. Cred că este bine că nu găsim imediat „alesul inimii”, sau găsim „aleşi temporari” doar, este pentru că am strica tot dacă am găsi acum. Cum crezi că ar fi relaţia (exteriorul), dacă ceea ce eşti (rădăcina), nu ar fi destul de bună, ar putea creşte foarte mult?

Dar să nu mergem în extreme, desigur ce am scris mai sus nu înseamnă că nu merităm un partener bun, înseamnă doar să nu căutăm un partener doar pentru a ascunde faptul că demult nu mai suntem conştienţi de ce avem adânc în noi.

Pe de altă parte, dacă ai semănat ceva şi nu sunt încă rezultate: ai răbdare, va dura ceva până vor fi, important este că ai făcut partea ta de lucru, celelalte se vor întâmpla de la SINE…

APRINDE LUMINA DIN TINE!

Ce poţi face ca să-ţi găseşti jumătatea?

Există 2 modalităţi diferite pe care poţi să le alegi, de cele mai multe ori alternându-le, totuşi niciuna dintre ele nu sunt eficiente dacă eşti femeie şi, există o a treia cale…

Despre ea vei afla un pic mai târziu.

Prima modalitate, cea despre care ni se sugerează în multe poveşti este SĂ AŞTEPŢI ca partenerul să te găsească. Vei aştepta în palat, dacă îl ai, în turnul păzit de balaur, dacă eşti o prinţesă,  acasă, în faţa calculatorului sau muncind la serviciu, dacă nu ai norocul de a fi prinţesă, cel puţin în această viaţă.

Şi după ce te vei fi săturat să AŞTEPŢI vei recurge la cea de-a doua modalitate, făcând exact opusul: VEI CĂUTA ACTIV un partener, asta înseamnă să cobori din palat şi să începi a cutreiera pădurile şi dealurile sau, dacă nu eşti într-o poveste, vei organiza ieşiri cu prietenii/prietenele, te vei înscrie pe un site de matrimoniale, vei merge în locuri unde sunt mulţi bărbaţi „potenţiale victime” te vei îmbrăca astfel încât să fii cu siguranţă observată.

Cu siguranţă este posibil să găseşti unul potrivit alegând una din cele 2 modalităţi, totuşi sunt şanse foarte mici.

Nu pentru că ar fi greşite sau ar conta în primul rând acţiunile tale, ci pentru că intenţia şi atitudinea ta este greşită în acest caz, este nevoie să te concentrezi pe altceva…

Aştept UN BĂRBAT sau caut UN BĂRBAT sunt ambele concentrate pe EL, pe cum trebuie sau nu trebuie să arate, să se comporte să reuşească, să iubească, să fie…

Este ca şi cum aţi fi într-o scenă şi aţi avea un reflector îndreptat spre EL… Nu că ar fi greşit total totuşi, el are propria sa lumină, propriul său reflector, îndreptat tot spre EL.

Ceea ce poţi face tu acum, fiind în căutare, sau chiar dacă ai găsit un partener potrivit dar ai dori să îmbunătăţeşti relaţia, este să schimbi atenţia spre TINE.

Asta ar însemna: cum alegi să fii TU ca să-l atragi, ce interese, valori, talente, abilităţi, viziuni,  ai TU ca să ştii că vei fi gata atunci când apare. Cât de mult te iubeşti TU ca EL să te poată iubi la rândul său.

Nu este egoist din partea ta dacă te concentrezi asupra celui mai de preţ lucru pe care poţi să-l dăruieşti: UN TU DE VALOARE.

Dacă o faci va fi o sărbătoare pentru ambii să rămâneţi fiecare cu luminile strălucind.

Acum gândeşte-te ce ai putea face dacă ai fi un licurici care nu luminează ca să găseşti partenerul – un alt licurici?

Să începi să cauţi în pădurea întunecată şi mare?

Să aştepţi poate, poate  te va găsi el?

Sau să devii un licurici luminos?

Descoperind sursa de feminitate interioară te poate ajuta să străluceşti.

Ai foarte mult combustibil în interior (să-mi fie iertată analogia), pe care poţi să-l foloseşti în diferite modalităţi – unele te consumă dar nu te fac fericită altele însă sunt potrivite pentru a te împlini şi satisface.

Tu ce alegi să faci?

Scrisul ca maestru

Mă întrebam uneori de ce noi, cei care scriem sau consultăm în privinţa anumitor aspecte nu urmăm de cele mai multe ori sfaturile pe care le dăm altora sau, urmăm dar nu în totalitate.

Uneori ne adresăm vouă, celor care citesc dar nu suntem încă aşi în ceea ce vă îndemnăm să faceţi.

Uneori scriu anumite lucruri pe care abia când o fac le conştientizez cu adevărat.

Azi, în duş am înţeles de ce se întâmplă astfel:

De fapt eu şi, cred că mulţi dintre cei ce scriu despre dezvoltare personală, scriem pentru noi înşine.

O parte din mine creativă, progresivă, intuitivă şi poate înţeleaptă, prin scris îmi arată ce ar putea face partea inertă care îmi ghidează comportamentul încă.

Atunci când scriu sunt într-o stare diferită, o stare care se află cu un pas înaintea mea, de parcă eul meu superior, înţelegând că nu prea are cum să mă contacteze, că fac prea multe greşeli, îmi arată direct pe foaie ce-i de făcut.

Uneori gândurile îmi arată şi ele, dar când văd asta scris, parcă e altfel, parcă ar căpăta acea claritate care îmi lipsea atât de mult.

Dacă scriu o carte, e ca şi cum o parte divină din mine mi-ar scrie prin ea o scrisoare foarte importantă, această scrisoare este adresată mie în primul rând, din această cauză încă nu corespund în totalitate cu modelul care este în ea.

 Toate sfaturile pe care le dăm celorlalţi ar trebui în primul rând să le aplicăm noi înşine, este un mod de a ne spune nouă ce-i de făcut.

Fii foarte atent la ce sugerezi altora, s-ar putea să-ţi fie de folos!

Tu ce ai în pahar?

Un fel de continuare la articolul postat azi mai devreme:

Dacă vrei ceva mai mult trebuie să renunţi la puţinul pe care îl ai.

Poate pare paradoxal – cum aşa, să renunţi la un lucru mic ca să poţi primi un lucru mare şi dacă nu primesc până la urmă?

mi-a plăcut foarte mult explicaţia lui R. Narushevichi în această privinţă.

El vorbeşte despre femeile care se scufundă în carieră de frică să nu primească relaţia pe care şi-ar dori-o.

Este ca şi cum ele ar avea un pahar cu apă (cariera) şi nu doresc să-şi elibereze paharul pentru a primi în pahar o băutură mult mai valoroasă apei (o relaţie plină de dragoste şi împlinire personală).

Este vorba de frica noastră de a „elibera paharul”,  adică de a renunţa la lucrurile pare nu ne satisfac pentru că nu suntem sigure că ar apărea ceva mai bun în loc.

Dar schimbările încep cu renunţarea la lucruri vechi.

Schimbările încep cu „vreau să primesc de la viaţă asta şi asta, nu sunt gata să mai accept lucruri care îmi asigură doar supravieţuirea emoţională”.

Pentru că mă refer în special la lumea interioară, la dezvoltarea până în momentul în care eşti gata să renunţi la apa din pahar, cu riscul de a nu primi în loc nimic un timp.

Noi de cele mai multe ori vrem ca mai întâi să avem siguranţa unei băuturi mai bune, doar că asta se pare că nu se întâmplă niciodată, ca să renunţăm la lucrurile vechi şi, de multe ori inutile deja.

Ca să apară oportunităţi este nevoie să renunţăm la siguranţă.

Ce zici, ai avut şi tu astfel de experienţe?

Sunt sigură că ai avut, deşi poate nu le-ai gândit sub această lumină, aştept într-un comentariu părerea ta!

Mulţumesc pentru răbdarea cu care citeşti!

Durerea schimbării

Vorbeam ieri cu un prieten şi mă „plângeam” că au loc anumite evenimente „grele” în viaţa mea, atât în viaţa personală cât şi în cea profesională, la care el, mi-a răspuns că e foarte bine că au loc schimbări mari, că el aşteaptă demult şi nu se întâmplă nimic nou.

I-am replicat că mă bucur şi eu mult pentru asta totuşi, este foarte dureros procesul. În acel moment mi-a venit o analogie care redă foarte fidel ceea ce simt că se întâmplă:

De parcă aş fi un bob de grâu care vrea să devină făină – acum are şansa să nimerească între pietrele unei mori, este un lucru dorit – voi deveni ceea ce vreau foarte mult să devin, mă voi rafina mult dar, este al naibii de dureros procesul. Va trebui să fiu şlefuită mai întâi de stratul superficial, apoi voi fi măcinată.

Cred că de asta şi ne este frică de schimbări mari.

Ceea ce este interesant este că uneori, atunci când prea mult evităm noi să facem schimbările (să mergem singuri la moară), viaţa ne împinge încolo, pentru că „grâul” are şi el un timp al său, dacă nu devină făină, este dat ca hrană animalelor.

O zi cât mai frumoasă să aveţi!

Şi… nu vă împotriviţi măcinării!

Mesaje cu sens… cel puţin dublu

Este trist că la unele concluzii ajungem prin experienţe mai degrabă negative.

Poate aşa trebuie să fie, nu ştiu.

Sunt de exemplu momente când ne supărăm pe cineva care a acţionat altfel decât ne-am aşteptat noi, altfel decât ne-ar fi plăcut să acţioneze. Şi, deşi suntem conştienţi că depinde doar de noi starea noastră interioară, ne afectează. Ne simţim răniţi, ignoraţi, respinşi. Ni se pare la un moment dat că relaţia cu acel cineva este mult mai importantă pentru noi decât pentru el/ea. Începem să-i spunem ce se întâmplă, ca să înţeleagă ce simţim, ce efecte a avut acea acţiune asupra stării noastre şi ne trezim că în loc să transmitem mesajul „Eşti foarte important pentru mine, mi-e frică că tu nu simţi acelaşi lucru, hai să vedem ce se întâmplă…” transmitem „Mă dezamăgeşti cu comportamente de acest gen, nu eşti destul de bun…”.

Oare de ce facem asta?

Oare de ce atunci când iubim alegem să comunicăm lucruri care mai degrabă aduc suferinţe şi neînţelegeri decât intimitate şi dragoste?

Oare să fi primit multe din asemenea mesaje când eram mici şi „greşeam”?

Oare credem că simţul vinovăţiei partenerului ne-ar ajuta cumva?

Vrem să controlăm şi nu ne mai pasă ce simte partenerul după ce ne-a făcut să suferim?

Tu cum crezi, de ce alegem să transmitem mesaje care scad valoarea partenerului, atunci când nu ne place comportamentul lui?

Mai încearcă o dată!

Care o fi secretul succesului?

 O fi oare o mare schimbare, după ani de insucces?

O fi o întorsătură bruscă şi controlată de nu mai ştiu ce forţe exterioare nouă?

Sau poate un noroc căzut din… cer?

Sunt câteva domenii înguste (şi poate lipsite de valoare pentru cei mai mulţi dintre voi…), în care pot afirma că am succes, sau sunt decisă să mai lucrez ca să-l ating.

Am analizat ultimul timp ce mă face să obţin succes sau să fiu sigură că-l voi obţine (deşi niciodată nu poţi fi sigur de nimic, totuşi fiindcă aplic aceleaşi strategii ca şi în domeniile în care am reuşit – pot fi aproape sigură…) şi, am ajuns la o concluzie, pe cât de simplă şi evidentă, pe atât de EVITATĂ de mulţi dintre noi (şi chiar de mine în alte domenii).

Ceea ce vreau să te îndemn şi pe tine: urmăreşte ce ANUME faci diferit în ariile tale de eficienţă faţă de ariile în care îţi vine destul de greu (încă); mai apoi, nu ai decât să extinzi propria ta experienţă asupra celor din urmă, dacă vrei desigur să fii bun şi în acel domeniu.

Mai întâi voi scrie despre ariile în care mă simt „expert”, descriind câte puţin din experienţa personală de „devenire şi evoluţie” a fiecăreia, ca mai apoi, să deschid două secrete, foarte importante, dar cred eu, nu foarte simplu de pus în practică.

Deşi nu pare un mare lucru: mă pricep destul de bine la tricotat! Am început să tricotez când eram anul 2 la facultate, (mai serios, pentru că mai tricotasem până atunci dar nu mare lucru). Am descoperit aproape toate secretele tricotatului singură şi sunt sigură că multe lucruri le fac diferit decât „după carte”, unele lucruri le-am învăţat de la mama, unele le-am inventat făcând greşeli, desfăcând şi tricotând din nou, numărând, calculând ceva ce dibuiam cum ar trebui să fie. Lucrurile pe care le-am descoperit singură au fost ca şi gravate la mine în minte, cred că dacă nu aş tricota mai mulţi ani, tot le-aş ţine minte. Cred că acum, după 10 ani de experienţă (nu pot spune că am făcut-o anul împrejur şi totuşi), pot s-o fac mult mai repede decât prima dată, nemaivorbind de satisfacţia enormă din cadrul procesului, cât şi la finalul fiecărei „opere”.

Poate pare la fel de simplu dar sunt bună şi  la creşterea florilor de interior, aici am şi mai multă experienţă, deşi destul de diferită.

Cineva m-a întrebat de curând cum de reuşesc să am flori atât de frumoase (oricum nu sunt aşa cum le visez eu, mai am de crescut la acest capitol), nu am ştiut din prima răspunsul, apoi, după ce m-am gândit un pic mi-am dat seama: este vorba de repetarea unor acţiuni ce par monotone şi plicticoase, des, pe parcursul a ani întregi păstrându-ţi dragostea şi reuşind să te bucuri de ceea ce faci şi de fiecare mic progres. Şi mai este ceva, dar despre asta un pic mai jos.

Poate nu veţi fi de acord, totuşi, un lucru la care cred că mă pricep deja destul de bine este scrisul. Din liceu scriu, uneori au fost pauze, la început doar eu şi foaia ştia despre ce scriu, mai târziu multe au rămas doar în calculatorul personal. Am schimbat stiluri, am schimbat scopul pe care vreau să-l ating prin scris, am schimbat publicul ţintă, dar am continuat să scriu, sper eu din ce în ce mai bine.

Nu ştiu dacă deja te-ai prins, aceste lucruri, deşi par diferite ca şi conţinut, au asemănător un mod de a acţiona.

Secretul reuşitei, în toate trei cazuri (şi în multe altele) este în a continua să faci anumite lucruri, chiar şi după ce ai avut nenumărate semne de insucces.

Au fost multe haine (mai ales la început) pe care nu le-am purtat niciodată, sau pe care le-am purtat foarte puţin pentru că am făcut greşeala de a alege aţă necalitativă.

Au fost momente când m-am mutat şi a trebuit să-mi las dragele mele flori acolo, sau momente când florile mele pur şi simplu au îngheţat pentru că eu plecasem la ţară şi nu a fost încălzit apartamentul. Au fost momente când din alte motive (necunoscute mie), unele flori se uscau…

Nu mai vorbesc de literele aşternerea cărora pe hârtie a avut sens doar pentru evoluţia mea.

Au fost multe insuccese…

Ceea ce a funcţionat pentru mine a fost: SĂ MAI ÎNCERC O DATĂ

Şi încă o dată;

Şi încă o dată;

Şi tot aşa…

Nu există secrete ale succesului pe care o dată aplicate vor da rezultate pe termen lung, secretul este în repetiţia unor lucruri, în încercări şi schimbări mici dar perseverente.

Dar mai este un secret…

Pentru că nu putem repeta ceea ce ni se pare fără de sens.

Secretul este să ne placă ceea ce facem, să putem simţi satisfacţie la fiecare pas făcut.

De aceea este foarte important să alegem să ne dezvoltăm în domeniile care ne atrag.

Simplu dar nu uşor, nu-i aşa?

Aştept să-mi spui într-un comentariu ce crezi despre asta?

Care sunt domeniile în care excelezi?

Ce ai făcut ca să ai succes acolo?

Mulţumesc pentru răbdarea de a citi până la urmă!

Echilibrul dragostei

Femeile au venit pe lumea asta ca să dăruiască dragoste...

După cum spunea S. G. Torsunov – în lume nu sunt prea puţini bani, este prea puţină dragoste, dar ar fi dragoste îndeajuns lipsa banilor nu ar reprezenta o problemă mult timp, ci s-ar rezolva imediat.

Dar cred că dragoste în sine este îndeajuns, pur şi simplu ea nu este manifestată.

Dar cum să dăruiască femeile dragoste dacă ele însele nu o au pentru sine, uneori vezi femei care caută dragoste în jur – pentru sine, alteori ele dăruiesc atunci când ele însele nu au.

Eu cred că dragostea este cumva la fel ca aerul, iar procesul de primire şi dăruire a dragostei este asemănător respiraţiei.

Nu prea poţi să expiri fără să inspiri mai întâi nu-i aşa?

Fără ca să fii mai întâi plin de dragoste nu prea ai cum s-o dai.

Mai ales dacă noi DĂM doar ca să avem şi să cerem mai apoi dreptul de a o primi înapoi.

Totuşi, dacă dorim să primim iar dragoste, va trebui să avem „plămânii” eliberaţi şi nu o vom putea face dacă „ţinem” pentru noi dragostea care ne-a fost oferită.

La fel ca şi aerul care ajuns în corp ne ajută la procesele interne şi ne ţine în viaţă, dragostea care circulă prin noi ne face din ce în ce mai buni şi evoluaţi – dacă îi permitem să treacă prin noi…

Este foarte simplu, dar nu întotdeauna ne amintim – noi suntem CANALE prin care dragostea circulă, nu vase în care ea se depozitează.

„Femeile au venit pe lumea asta ca să dăruiască dragoste.” Aşa începe articolul, după ce am înţeles împreună că a dărui dragoste este ca şi cum ai expira aerul inspirat anterior, cum se schimbă înţelesul acestei fraze, ce semnifică ea acum?

Cred că femeile ar trebui să înveţe foarte bine de unde pot primi dragoste şi unde o pot da înapoi, astfel încât să păstreze armonia şi echilibrul între a da şi a primi.

Şi încă ceva:

Nu prea vei reuşi să primeşti dacă nu ai ca scop să o dăruieşti.

De ce avem nevoie de bărbaţi când emoţiile sunt pe cale să ne copleşească?

Atunci când ceea ce se întâmplă în jur ne afectează personal (pe noi femeile ne afectează personal foarte multe lucruri care pe bărbaţi nu are cum să-i afecteze, pentru că nu sunt… personale), este ca şi cum mintea noastră ar deveni o minge fierbinte. Toate gândurile, devin un obiect întreg, oarecum sferic care seamănă cu o minge din jocul pe care îl jucam când eram mici (era un joc în care ne imaginam că mingea pe care o primeam în mâini la un moment dat, era fierbinte şi trebuia s-o aruncăm, foarte rapid altui copil, ca să nu ne frigă prea rău).

Dacă avem nenorocul să fim singure în acel moment, riscăm să nu mai ştim ce să facem cu mingea care ia foc în mintea noastră, nu putem s-o aruncăm în nicăieri (aşa este regula…), pe de o parte, iar pe de alta, este atât de fierbinte încât informaţia pe care o conţine (informaţia logică, detaşată de emoţie, care este la noi este reprezentată prin temperatura ridicată), nu mai poate fi analizată „la rece”.

De asta „avem nevoie” de un bărbat răbdător şi înţelegător care să ne permită să-i aruncăm mingea când avem nevoie. Asta va aduce două efecte foarte benefice:

·                    În primul rând mingea se va răci imediat ce a ajuns la bărbat (nici măcar pentru el nu va mai fi fierbinte, pentru că el automat detaşează emoţiile de informaţia pură);

·                    Noi, femeile, pentru mintea şi sufletul nostru vom avea şansa să vedem „mingea” din alt unghi, neutru, de la o distanţă sigură pentru noi, ceea ce ne va permite să înţelegem situaţia şi s-o rezolvăm singure după asta.

Ceea ce am scris mai sus înseamnă: am nevoie să spun ceea ce mă frământă pentru că deja a devenit fierbinte, ca să pot să fac faţă situaţiei, am nevoie să simt protecţie din partea unui bărbat de propriile mele emoţii şi trăiri.

Asta nu semnifică nicicum că nu vreau să le trăiesc sau să le simt, din contra, pot să trăiesc şi să simt (să reintegrez în mine ceea ce ţi-am dat pentru un timp în scopul să mă protejeze de temperaturi emoţionale prea înalte), mult mai bine ceea ce simt după ce am avut şansa să „văd” asta oglindit în tine.

Bărbaţilor le este frică că acesta ar fi un joc meschin de acuzaţii la adresa lor, ceea ce nu este, parcă atunci când văd din partea noastră semnale că vrem să le comunicăm ceva, sau chiar începem să comunicăm ce ne afectează la moment, ar percepe eronat următorul mesaj – „Este vina ta că mingea din mintea mea a devenit insuportabil de fierbinte”. Deşi, din păcate, recunosc că multe dintre noi nu ştim să transmitem aceste mesaje în aşa fel, încât să pară în ochii lor, a dragilor noştri bărbaţi, o salvare a noastră de propria noastră minte, iar ei să se simtă în siguranţă.

Poate dacă am începe să le explicăm calm şi cu răbdare, că avem nevoie de aceste momente când putem să le spunem toate astea, fără să fim ajutate în mod direct cu soluţii, fără să ne judece că suntem atât de emotive, că suntem enorm de recunoscătoare pentru faptul că pot să ne asculte, ar fi mai multă pace în cupluri. 

Dansaţi?

Mi-aduc aminte cu aproximativ 6 ani în urmă mi-a spus cineva că ar fi bine să încep să dansez – să practic dansul ca pe o cale spirituală, într-un fel sau altul.  Eram pe atunci destul de timidă şi nu simţeam încredere în propria mea fiinţă, mai ales în propriul meu corp, pentru anume acest motiv acea persoană îmi recomandase  dansul, ca să descătuşez cumva ceea ce era undeva adânc în interiorul meu.  Ştiu că nu sunt nici acum pe nota 10 la acest capitol, ştiu totuşi că am evoluat mult, foarte mult chiar, simt asta în corp şi, chiar a început să fie şi vizibil (mi-au spus şi ceilalţi).

Nu ştiu sigur care a fost cauza şi care a fost efectul dar acum chiar dansez, foarte mult, ce-i drept poate e un dans diferit de cel obişnuit, e unul în care devin una cu muzica şi exprim curgerea ei prin propriul meu corp, în care uit de toate şi de tot. De asta poate am nevoie să fiu singură în asemenea momente, să simt că pot să mă deconectez fără grijă.

E ceva magnific în dans, nu în zadar au existat ritualuri legate de acesta în cele mai vechi timpuri, e ceva ce te transformă în interior.

Dar până nu dansezi cu adevărat, până nu te laşi pur şi simplu dus de muzică şi de emoţia care se naşte în interior, nu ai cum să trăieşti aceste minunate momente de transformare prin dans.

Cu câţiva ani în urmă trecusem printr-o criză, mă despărţisem recent şi eram destul de depresivă. Atunci, am înţeles că mă fac bine emoţional în momentul când am înţeles că vreau să dansez – tot corpul meu îmi arăta că perioada de doliu a luat sfârşit, că inima mea vrea să trăiască, că vreau să fiu din nou fericită.

Ultimul timp dansez foarte mult, uneori câteva zile la rând îmi apare această dorinţă, dansez, apoi mă simt foarte fericită.

Cred că nu în zadar cineva, cândva mi-a recomandat acest frumos „ritual”.

Dar tu dansezi?