Mi-aduc aminte cu
aproximativ 6 ani în urmă mi-a spus cineva că ar fi bine să încep să dansez –
să practic dansul ca pe o cale spirituală, într-un fel sau altul. Eram pe atunci destul de timidă şi nu simţeam
încredere în propria mea fiinţă, mai ales în propriul meu corp, pentru anume
acest motiv acea persoană îmi recomandase
dansul, ca să descătuşez cumva ceea ce era undeva adânc în interiorul
meu. Ştiu că nu sunt nici acum pe nota
10 la acest capitol, ştiu totuşi că am evoluat mult, foarte mult chiar, simt
asta în corp şi, chiar a început să fie şi vizibil (mi-au spus şi ceilalţi).
Nu ştiu sigur
care a fost cauza şi care a fost efectul dar acum chiar dansez, foarte mult,
ce-i drept poate e un dans diferit de cel obişnuit, e unul în care devin una cu
muzica şi exprim curgerea ei prin propriul meu corp, în care uit de toate şi de
tot. De asta poate am nevoie să fiu singură în asemenea momente, să simt că pot
să mă deconectez fără grijă.
E ceva magnific
în dans, nu în zadar au existat ritualuri legate de acesta în cele mai vechi
timpuri, e ceva ce te transformă în interior.
Dar până nu
dansezi cu adevărat, până nu te laşi pur şi simplu dus de muzică şi de emoţia
care se naşte în interior, nu ai cum să trăieşti aceste minunate momente de
transformare prin dans.
Cu câţiva ani în
urmă trecusem printr-o criză, mă despărţisem recent şi eram destul de
depresivă. Atunci, am înţeles că mă fac bine emoţional în momentul când am
înţeles că vreau să dansez – tot corpul meu îmi arăta că perioada de doliu a
luat sfârşit, că inima mea vrea să trăiască, că vreau să fiu din nou fericită.
Ultimul timp
dansez foarte mult, uneori câteva zile la rând îmi apare această dorinţă,
dansez, apoi mă simt foarte fericită.
Cred că nu în
zadar cineva, cândva mi-a recomandat acest frumos „ritual”.
Dar tu dansezi?
