Durerea schimbării

Vorbeam ieri cu un prieten şi mă „plângeam” că au loc anumite evenimente „grele” în viaţa mea, atât în viaţa personală cât şi în cea profesională, la care el, mi-a răspuns că e foarte bine că au loc schimbări mari, că el aşteaptă demult şi nu se întâmplă nimic nou.

I-am replicat că mă bucur şi eu mult pentru asta totuşi, este foarte dureros procesul. În acel moment mi-a venit o analogie care redă foarte fidel ceea ce simt că se întâmplă:

De parcă aş fi un bob de grâu care vrea să devină făină – acum are şansa să nimerească între pietrele unei mori, este un lucru dorit – voi deveni ceea ce vreau foarte mult să devin, mă voi rafina mult dar, este al naibii de dureros procesul. Va trebui să fiu şlefuită mai întâi de stratul superficial, apoi voi fi măcinată.

Cred că de asta şi ne este frică de schimbări mari.

Ceea ce este interesant este că uneori, atunci când prea mult evităm noi să facem schimbările (să mergem singuri la moară), viaţa ne împinge încolo, pentru că „grâul” are şi el un timp al său, dacă nu devină făină, este dat ca hrană animalelor.

O zi cât mai frumoasă să aveţi!

Şi… nu vă împotriviţi măcinării!