Este trist că la unele
concluzii ajungem prin experienţe mai degrabă negative.
Poate aşa trebuie
să fie, nu ştiu.
Sunt de exemplu
momente când ne supărăm pe cineva care a acţionat altfel decât ne-am aşteptat
noi, altfel decât ne-ar fi plăcut să acţioneze. Şi, deşi suntem conştienţi că
depinde doar de noi starea noastră interioară, ne afectează. Ne simţim răniţi,
ignoraţi, respinşi. Ni se pare la un moment dat că relaţia cu acel cineva este
mult mai importantă pentru noi decât pentru el/ea. Începem să-i spunem ce se
întâmplă, ca să înţeleagă ce simţim, ce efecte a avut acea acţiune asupra
stării noastre şi ne trezim că în loc să transmitem mesajul „Eşti foarte
important pentru mine, mi-e frică că tu nu simţi acelaşi lucru, hai să vedem ce
se întâmplă…” transmitem „Mă dezamăgeşti cu comportamente de acest gen, nu eşti
destul de bun…”.
Oare de ce facem
asta?
Oare de ce atunci
când iubim alegem să comunicăm lucruri care mai degrabă aduc suferinţe şi
neînţelegeri decât intimitate şi dragoste?
Oare să fi primit
multe din asemenea mesaje când eram mici şi „greşeam”?
Oare credem că
simţul vinovăţiei partenerului ne-ar ajuta cumva?
Vrem să controlăm
şi nu ne mai pasă ce simte partenerul după ce ne-a făcut să suferim?
Tu cum crezi, de
ce alegem să transmitem mesaje care scad valoarea partenerului, atunci când nu
ne place comportamentul lui?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu